Kovesi nu spune dacă a fost acasă la Sebastian Ghiță: Îmi rezerv dreptul de a nu mai da replici inculpaților

Kovesi nu spune dacă a fost acasă la Sebastian Ghiță: Îmi rezerv dreptul de a nu mai da replici inculpaților
Publicat: 13/02/2018, 16:12
Actualizat: 13/02/2018, 20:09

„Doamna procuror șef Laura Codruța Kovesi își rezervă dreptul de a nu mai da replică susținerilor făcute în spațiul public de inculpatul Ghiță Sebastian, în condițiile în care, cu privire la alegațiile acestuia, doamna Laura Codruța Kovesi și-a prezentat deja punctul de vedere cu ocazia mai multor declarații /interviuri susținute în cursul anului 2017″, precizează, marți, Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), la solicitarea agenției de presă MEDIAFAX.

Precizările vin după ce omul de afaceri Sebastian Ghiță a declarat duminică seara, la Antena 3, că Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, a fost la el acasă, la Ploiești, acest lucru demonstrând relația apropiată pe care a avut-o cu aceasta.

„Până în 2014, aveam relații normale, Kovesi părea sănătoasă la cap atunci, mă întâlneam în multe locuri, nu am știut că va deveni o nemernica. Sunt dezamăgit de naiv și tăntălău ce am fost. Când am văzut cum această ființă se transformă, am țipat, nu mi-a trecut prin cap să îi înregistrez”, a declarat Sebastian Ghiță, la Antena 3.

Ghiță a afirmat că șefa DNA a fost acasă la el.

„A venit la mine acasă, în Ploiești, în casa mea. Era nu mai știu ce, o onomastica de asta, o zi, un eveniment privat. Au mai fost si alte persoane atunci. Apoi în vie, au văzut-o lăutarii, chelnerii. Sunt indignat că un om creditat cu atâta încredere a compromis o instituție”, a mai spus Sebastian Ghiță.

Omul de afaceri a precizat că nu-și mai amintește anul în care a fost prezentă Laura Codruța Kovesi la el acasă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună